Oportunitati studiu in strainatate

Aceasta sectiune nu ofera un ghid exhausiv al informatiilor utile si oportunitatilor care vizeaza oferta de studiu la nivel european. Incercam sa oferim cateva repere, pentru a facilita orientarea celor care utilizeaza documentele Europass in vederea accesului la programe de educatie/formare in alte tari europene.

Erasmus este un program comunitar in domeniul educatiei si formarii care sprijina, pe de o parte, studentii care doresc sa studieze in strainatate si, pe de alta parte, colaborarea intre institutii europene de invatamant superior; in Romania, este administrat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP)

In cadrul sectiunii „Mobilitatilor studenti”, Erasmus isi propune sa:
- ofere studentilor o experienta educationala, lingvistica si culturala utila, ca rezultat al perioadei de mobilitate in strainatate;
- promoveze cooperarea intre institutii si imbogatirea mediului educational al institutiilor gazda;
- contribuie la dezvoltarea unei categorii de tineri calificati, cu deschidere si cu experienta internationala, ca viitori specialisti;
- faciliteze transferul de credite si recunoasterea perioadelor de mobilitate petrecute in strainatate, utilizand ECTS sau un sistem de credite compatibil.

In cadrul sectiunii “Plasamente studenti”, Erasmus isi propune sa ajute beneficiarii sa se adapteze cerintelor pietei europene a muncii, sa capete aptitudini specifice si sa cunoasca mai bine mediul social si economic al tarii  gazda, in perspectiva viitoarei activitati profesionale.

Contact Erasmus


Tempus IV este un program comunitar care sprijina modernizarea invatamantului superior si incurajeaza mobilitatea universitara in spatiul UE si statele partenere – tari din Balcanii de Vest, Europa de Est, Asia Centrala, Africa de Nord si Orientul Mijlociu; in Romania, este administrat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP)

Exista doua tipuri de proiecte finantate in cadrul programului Tempus:
- Proiecte Comune (Joint Projects): vizeaza dezvoltarea, modernizarea si diseminarea de noi curricule, metode sau materiale de predare, dezvoltarea unei culturi de management al calitatii sau modernizarea sistemelor de administrare si conducere a institutiilor de invatamant superior.
- Masuri Structurale (Structural Measures): vizeaza dezvoltarea si reforma institutiilor si sistemelor de invatamant superior in statele partenere, in vederea asigurarii convergentei cu invatamantul superior din Statele Membre.

Contact Tempus IV


Erasmus Mundus este un program comunitar de cooperare care vizeaza dezvoltarea calitatii invatamantului superior european si promovarea sa la nivel mondial; in Romania, este administrat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP)

Programul este construit in jurul Actiunii 1, care vizeaza dezvoltarea unor cursuri de master, pe baza unui parteneriat intre mai multe universitati europene. La aceste cursuri pot lua parte studenti sau cercetatori din universitati sau institute de cercetare non-europene (in cadrul Actiunii 2). De asemenea, pot fi dezvoltate parteneriate intre institutii de invatamant superior din Europa si din afara Europei, in cadrul carora studentii, cadrele didactice si cercetatorii europeni pot petrece o perioada de studiu, cercetare sau predare la o universitate non-europeana (in cadrul Actiunii 3). Pe de alta parte, proiectele dezvoltate in cadrul Actiunii 4 vizeaza cresterea atractivitatii institutiilor europene de invatamant superior pentru studentii, cercetatorii si cadrele didactice din statele non-europene.

Contact Erasmus Mundus


Centrul National pentru Burse de Studii in Strainatate – CNBSS – are misiunea de a asigura accesul cetatenilor romani la studii in strainatate, in vederea formarii si specializarii acestora; Centrul functioneaza in cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Centrul este o institutie publica, cu personalitate juridica, care gestioneaza diverse programe de finantare pentru stagii de studii sau cercetare in strainatate. Multe dintre bursele gestionate de Centru sunt oferite pe baza unor acorduri bilaterale semnate de Guvernul Romaniei cu alte state.

Grupul tinta:
-  Tinerii care intentioneaza sa urmeze un program de studii universitare, postuniversitare sau postdoctorale in strainatate si care indeplinesc conditiile de eligibilitate pentru tipul de bursa la care doresc sa candideze.
-  Masteranzii, doctoranzii, medicii rezidenti, doctorii in stiinte, cadrele didactice titulare si specialistii institutiilor de invatamant sau cercetare care intentioneaza sa urmeze stagii de cercetare sau specializare in strainatate si care indeplinesc conditiile de eligibilitate pentru tipul de bursa la care doresc sa candideze.

Contact Centrul National pentru Burse de Studii in Strainatate
 

Eurodesk este un serviciu de informare si asistenta pentru tineri; in Romania, Eurodesk functioneaza in cadrul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP)
In principal, Eurodesk raspunde la solicitarile tinerilor legate de oportunitatile de finantare ale Uniunii Europene, precum si la cele legate de mobilitate. Serviciul de informare Eurodesk faciliteaza gratuit accesul la informatii europene de interes pentru tineri si cei care lucreaza cu tinerii in aproape 30 de tari europene.
Exemple de informatii disponibile pe site-ul Eurodesk: formare profesionala / initiative de tineret / organizatii de tineret / studii in strainatate / voluntariat etc.

Contact Eurodesk


Euroguidance Romania
Euroguidance este un serviciu de informare si asistenta care ofera, la cerere, informatii despre:
-  sistemele de educatie si formare din toate tarile europene;
-  oportunitati de colaborare in diferite proiecte.
Alte activitati:
-  editarea si distribuirea de materiale informationale profesionistilor din domeniul formarii vocationale;
-  organizarea de evenimente nationale si / sau transnationale in domeniul invatarii pe tot parcursul vietii si formarii vocationale.  

Contact Euroguidance
 

CORDIS, Serviciul de Informare privind Cercetarea si Dezvoltarea al Comisiei Europene
CORDIS este unica autoritate autorizata sa ofere informatii despre oportunitatile de finantare oferite de Programul numarul 7 pe cercetare si dezvoltare (FP7; 2007 – 13).
Fie ca esti cercetator, anteprenor, specialist in afaceri, agentie guvernamentala, reprezentant al unui serviciu public sau al unei organizatii neguvernamentale, un jurnalist, CORDIS iti va furniza informatiile de care ai nevoie.

Contact CORDIS
 

Jean Monnet” este un program comunitar de sustinere a procesului de predare, cercetare si reflectie privind integrarea europeana in institutii de invatamant superior din intreaga lume
Programul Jean Monnet consta in trei activitati cheie:
1. Sprijinirea proiectelor universitare in domeniul integrarii europene – Ka1;
2. Sprijinirea a sase institutii academice specifice care au drept scop interesul european, de exemplu Colegiul Europei si Institutul European Universitar – Ka2;
3. Sprijinirea asociatiilor europene active la nivel european in domeniul educatiei si formarii – Ka3.

Contact Program Jean Monnet
 

EURAXESS – Portalul european al oportunitatilor de cercetare
EURAXESS ofera oportunitati de avansare in cariera si dezvoltare personala cercetatorilor care doresc sa se relocheze intr-o alta tara, fiind structurat in patru sectiuni:
1. Locuri de munca;
2. Servicii;
3. Drepturi;
4. Legaturi utile.

Contact EURAXESS